1997

În 1997, proiectul meu „Bucureștiul Mileniului III” a fost prezentat în cadrul Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică din Veneția. Ca student, am gândit un oraș al viitorului în care spiritualitatea și viața urbană coexistă armonios.
Inspirat de André Malraux – „Secolul următor va fi religios sau nu va fi deloc” – am privit bisericile nu doar ca lăcașuri de cult, ci ca noduri esențiale ale comunității, centre de energie și conexiune urbană.
Proiectul propunea protejarea și transformarea acestor clădiri în huburi vitale, prin piramide de sticlă, conectate între ele prin tuburi aeriene. Aceste legături nu doar facilitau circulația și interacțiunea între oameni, ci protejau spațiile de influențele nocive ale mediului exterior. Tuburile, concepute ca structuri transparente suspendate, sugerau o mobilitate urbană fluidă și continuă între aceste centre. Piramidele de sticlă funcționau ca învelișuri protectoare, dar și ca amplificatoare vizuale ale centrelor spirituale, relevându-le silueta prin stratul de lumină filtrată. Fiecare biserică devenea astfel un punct de ancorare, un nucleu al coeziunii urbane.
Viziunea se baza pe ideea că viitorul orașelor nu va fi definit doar de infrastructură si constructii ci de mentalitati elevate si conexiuni : spirituale, sociale, fizice. Comunicarea deschisă, incluziunea și armonia trebuiau să fie fundamentul vieții urbane.
Această viziune din perioada studenției rămâne actuală ca temă și astăzi, la 30 de ani distanță.
Continui sa cred că spiritualitatea și viața practică nu sunt dimensiuni separate, ci coexistă în practica fiecărui individ și în structura societății, susținând incluziunea, colaborarea și armonia globală.
Proiectul meu de student rămâne relevant și actual, demonstrând că viziunea asupra orașului și comunității continuă să fie pertinentă și inspirațională pentru modul în care putem integra spiritul și viața cotidiană într-un echilibru viu și durabil.